Şi persoanele cu handicap călătoresc cu pllăcere.
Mulţi dintre ei au nevoie însă în activităţile lor zilnice obişnuite de ajutor, într-o măsură mai mare sau mai mică. Acest lucru depinde de natura handicapului lor. Din acest motiv multe persoane pleacă în concediu cu un asistent permanent, deşi ei s-ar putea descurca foarte bine cu o asistenţă ocazională (la descărcarea maşinii, curăţenia locuinţei de concediu, ajutor la cumpărături, la gătitul mâncării, la sculare, la culcare etc.).

Acest ajutor poate fi aranjat la înţelegere după un program orar plătit corespunzător.

Pornind de la această constatare vrem să încercăm un experiment!

Dacă vă simţiţi în stare să ajutaţi persoane din localitatea Dvs., sau consideraţi că puteţi să asistaţi persoane cu handicap în deplasările acestora, de exemplu La campionatul mondial de fotbal din 2006, atunci contactaţi-ne pentru a ne oferi următoarele amănunte:  Numele, vârsta, sexul, adresa (inclusiv email), telefonul, propunere de preţ (€ pe oră/zi), de preferinţă şi o fotografie, indicându-ne totodată şi ce activităţi sunteţi pregătit să efectuaţi (activităţi gospodăreşti, manipulări, însoţire, îmbrăcat-dezbrăcat, ajutor la WC, la duş etc) şi între ce ore sau cât timp. Vă vom face cunoscuţi pe site-ul nostru, şi persoanele cu handicap doritoare vor putea să vă contacteze.

Aceeaşi propunere o adresăm şi persoanelor cu handicap. Dacă pe perioada concediului Dvs. aveţi de gând să călătoriţi, de exemplu La campionatul mondial de fotbal din 2006, şi aveţi nevoie de un asistent atunci contactaţi-ne pentru a ne oferi următoarele amănunte:  Numele, vârsta, sexul, adresa (inclusiv email), telefonul, propunere de preţ (€ pe oră/zi), de preferinţă şi o fotografie, indicându-ne totodată şi ce ajutor aveţi nevoie (ce activităţi gospodăreşti, ce tip de manipulări, dacă aveţi nevoie permanent de însoţire, îmbrăcat-dezbrăcat, ajutor la WC, la duş etc) şi între ce ore sau cât timp aveţi nevoie de asistenţă. Vă vom face cunoscuţi pe site-ul nostru, şi persoanele care doresc să vă asiste vor putea să vă contacteze.

Nu ne aşteptăm la cine ştie ce posibilităţi speciale. De asemenea nu ne luăm răspunderea pentru situaţii neprevăzute şi nedorite, cum ar fi renunţarea, furtul sau alte evenimente. Noi ne asumăm doar un rol de intermediari, şi excluden orice pretenţii juridice faţă de noi.
Vom face cunoscute numai acele persoane care vor trimite pe adresa lui Gotthilf Lorch o copie după carnetul de identitate (cu seria şi fotografia clare) sau eventual a carnetului de şofer.

Dacă intermedierea v-a satisfăcut, vă vom fi recunoscători dacă ne trimiteţi o scurtă notă şi o eventual mică donaţie !

Asistenţi                        înapoi la proiecte

























Aici veţi găsi acele persoane, care vă pot ajuta în rezolvarea problemelor în timpul călătoriilor din concediu.

Avantajul ar fi că ei locuiesc în zonă şi puteţi solicita ajutor doar pentru situaţiile în care aveţi absolută nevoie.

Contactaţi-ne, dacă vreţi să luaţi legătură cu cineva !



Gabriela, Carmen  Iftode

născută la 28.12.80

din judeţul Braşov / România

Propunere de preţ: 5 Euro/Zi

„Sunt studentă la Ştiinţe sociale (activităţi sociale) în România. Sunt dispusă  să fac activităţi în ambele variante. Pot să acord asistenţă persoanelor cu handicap în localitatea în care trăiesc (treburi gospodăreşti, îngrijire, însoţire, îmbrăcat-dezbrăcat, baie, gătit, luarea mesei şi altele).

Cu plăcere pot însoţi şi pe timpul călătoriilor de concediu. Mai ales în perioada vacanţei de vară dintre 1.August - 1.Octombrie.

Trebuie să mai adaug că am acumulat deja o oarecare experienţă, căci mi-am făcut practica într-un cămin de persoane cu handicap, iar acum lucrez cu copii infectaţi HIV.




înapoi la proiecte